Hram la Mănăstirea Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Mănăstirea Neamț

Astăzi, 21 mai, de sărbătoarea Înălțării Domnului, Mănăstirea Neamț din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor şi-a serbat hramul, ocazie cu care numeroşii credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a participa la slujba Sfintei Liturghii Arhiereşti, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Sute de credincioşi au participat şi în acest an la hramul Mănăstirii Neamţ, praznicul Înălţării Domnului, care a coincis în acest an cu Sărbătoarea Sfinților Mari Împărați Întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. Sărbătoarea a debutat miercuri seară cu slujba Privegherii, oficiată de PS Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Sărbătoarea de la Neamţ a continuat joi dimineaţă cu procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și slujba de Sfinţire a apei, oficiată la aghiasmatarul din faţa mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. „Noi, cei de astăzi, suntem mai fericiți pentru că noi nu l-am văzut pe Hristos înviat. Dar, pe mărturia acelora, credem și noi și suntem mai fericiți pentru că n-am văzut și am crezut” a menționat IPS Ioachim în cuvântul de învățătură de după Sfințirea apei.

Ierarhii, preoţii şi credincioşii prezenţi au mers apoi în curtea Mănăstirii Neamţ, unde, pe un podium special amenajat, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a vorbit credincioșilor despre cele patru sfinte adevăruri care sunt mărturisite astăzi: „Se încheie misiunea pământească a Dumnezeului-om  Iisus Hristos după petrecerea Sa pe pâmânt, Răstignirea, Moartea și Învierea Sa, iar astăzi El se înalță la Cer. Cel de-al doilea adevăr este acela că Domnul Hristos a coborât pe pământ ca Dumnezeu și se înalță de pe pământ la Cer ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, așezând firea noastră umană pe tronul Sfintei Treimi. (…) Al treilea mare adevăr: înainte de Înălțare, precum a făcut-o și înainte de Pătimirea Sa cea de bunăvoie, Hristos Domnul făgăduiește lumii Pogorârea Duhului Sfânt, care avea să se împlinească la doar 10 zile de la Înălțarea Sa la Cer. Al patrulea adevăr: mandatul lăsat apostolilor, arhiereilor, preoților și tuturor creștinilor ca Evaghelia Împărăției să se propovăduiască până la marginile lumii, ca toată suflarea omenească să aibă parte de cunoașterea Fiului Lui Dumnezeu în Duhul Sfânt pentru a fi binecuvântați cu iubirea Tatălui Ceresc”.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul mănăstirii Neamţ, a mulțumit tuturor celor prezenți, ierarhilor, preoților și tuturor credincioșilor, amintind în mod special de ajutorul acordat de Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Bucovinei în aducerea la Neamț a raclei în care au fost aşezate moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ: „Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan s-a făcut o raclă frumoasă din argint aurit, care a fost confecționată în Atelierele Patriarhiei Române. (…) Putem spune că este ca o împlinire a ceea ce avem aici, la Mănăstirea Neamț; împlinire fiind faptul că Sfântul Paisie va veghea din pronaosul Bisericii Înălțării Domnului, făcută de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, peste noi, peste obștea mănăstirii, peste toți călugării și peste toți credincioșii care vin la această frumoasă mănăstire.” 

În acest an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, ieri, 20 mai, o delegaţie condusă de Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal în cadrul Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, a adus la Mănăstirea Neamţ racla în care au fost aşezate moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ. Racla a fost întâmpinată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Benedict Sauciuc, împreună cu soborul mănăstirii şi credincioşii sosiţi cu prilejul hramului. Cu ocazia acestui moment binecuvântat, în biserica mare a Mănăstirii Neamţ a fost oficiată o slujbă de mulţumire.

În finalul evenimentelor dedicate hramului Mănăstirii Neamţ a fost oficiat un trisaghion pentru toţi ctitorii mănăstirii, cât şi pentru eroii care s-au jertfit de-a lungul anilor pentru apărarea ţării.

Citește despre: