Metodă inedită de ajutorare a copiilor săraci din Stânca şi Pocreaca

Arhiepiscopia Iaşilor

Metodă inedită de ajutorare a copiilor săraci din Stânca şi Pocreaca

    • Metodă inedită de ajutorare a copiilor săraci din Stânca şi Pocreaca
      Metodă inedită de ajutorare a copiilor săraci din Stânca şi Pocreaca

      Metodă inedită de ajutorare a copiilor săraci din Stânca şi Pocreaca

Încercând să vină în sprijinul copiilor săraci din parohiile Stânca-Roznovanu şi Pocreaca - jud. Iaşi, Valentin Iulian Ţoc, directorul Colegiului „Sf. Nicolae“, împreună cu jurnalista Ana Maria Durilă au pus în aplicare o modalitate inedită de a strânge fonduri. Iniţiativa celor doi a dat naştere campaniei de crowdfunding „Cadoul tău pentru noi, papuceii pentru ei“.

Campania „Cadoul tău pentru noi, papuceii pentru ei“ are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru cumpărarea de încălţăminte nouă pentru 50 de copii săraci din localităţile Stânca-Roznovanu şi Pocreaca.

„«Cadoul tău pentru noi, papuceii pentru ei» se încadrează perfect în ideea proiectului «Fii alături de ei» al Colegiului «Sfântul Nicolae», strângerea fondurilor bazându-se pe metoda crowdfunding a platfomei Galantom.ro, ce are ca centralitate ajutorul comunităţii unde fiecare poate contribui cu cât doreşte şi dispune. Campania se derulează pe toată durata lunii aprilie. Amintim că, începând cu luna noiembrie a anului 2013, membrii colegiului au început o serie de activităţi dedicate copiilor defavorizaţi din satele Stânca şi Pocreaca din judeţul Iaşi. Toate activităţile au fost încadrate în proiectul «Fii alături de ei!», ce are ca scop susţinerea şi ajutorarea a aproximativ 50 de copii pentru o dezvoltare personală şi socială cât mai bună, care să le permită şanse mai mari de reuşită în viaţă. Deschiderea de noi orizonturi, împărtăşirea de noi experienţe şi dezvoltarea unor aptitudini şi abilităţi de comunicare prin metode non-formale, prin jocuri şi prin implicarea directă în activităţile ce îi vizează sunt câteva dintre obiectivele proiectului“, ne-a declarat Valentin Iulian Ţoc,  directorul Colegiului „Sf. Nicolae“.

Despre cum a luat naştere ideea campaniei online de strângere de fonduri ne-a oferit mai multe detalii în rândurile ce urmează jurnalista Ana Maria Durilă: „Ideea donării zilei de naştere s-a potrivit perfect cu dorinţa comună de a ne implica în proiecte care le pot fi de folos celor mici. În încercarea de a găsi cea mai bună cauză pentru care să luptăm, ne-am amintit că Sfântul Nicolae este ocrotitorul colegiului, iar papuceii pe care-i lustruim în fiecare an la început de decembrie poartă semnificaţii dintre cele mai profunde. Nu numai că încalţă picioare desculţe, dar înlesnesc paşii care ajută la formarea oamenilor şi distrug barierele care stau în calea cunoaşterii. Făcând paşi către lume, copilului îi este permisă comunicarea şi comuniunea. El va ajunge să evadeze către universuri şi experienţe noi. Anul acesta, am gândit o punte imaginară între ziua lui Valentin - 12 aprilie - şi ziua mea - 24 aprilie. Această perioadă de timp, sau, cum am numit-o noi, punte, este dedicată cauzei şi încercăm să convingem şi să atragem donaţii. Ne-am donat ziua de naştere, iar cadoul cerut este reprezentat de papuceii pentru ei, cei mici din satele Stânca şi Pocreaca. După ce vom strânge banii, vom aduce copiii în Iaşi, la cumpărat încălţămintea potrivită. Cel mai important detaliu pe care trebuie să-l menţionez este că am fost plăcut impresionaţi de bucuria pe care am întâmpinat-o din partea donatorilor de până acum. Ne-au mulţumit că le-am prilejuit gestul şi au promis implicare şi în alte proiecte asemănătoare. Suntem convinşi că imaginile pe care le vom surprinde la cumpărături, la începutul lunii mai, vor fi mulţumirea perfectă din partea noastră pentru ei.  Prin perechile de papucei vom încerca, atât cât putem, să transmitem purtătorului şi sentimentul că ne punem încrederea în el. Copiii înţeleg foarte bine susţinerea.“

Modalităţile de plată pentru campania „Cadoul tău pentru noi, papuceii pentru ei“:

varianta A - cu orice tip de card, din orice ţară, pe platforma de mai sus (Galantom.ro). După ce introduci datele de contact şi e-mail-ul, se va deschide sistemul de plăţi online securizat MobilPay, unde vei putea introduce datele cardului. De menţionat, minimul acceptat de platforma parteneră este de 10 lei;

varianta B - dacă ai cont PayPal, adresa e-mail pentru donaţie este tocvalentin@gmail.com.

Intră pe colegiulsfantulnicolae.galantom.ro/anasivali și donează cât poți!