Tabără de primăvară la Găbud

Arhiepiscopia Alba Iuliei

Tabără de primăvară la Găbud

În perioada 7-12 mai, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, în perioada pe care Biserica o numește Săptămâna Luminată, suntem invitați să ne bucurăm atât de praznicul Învierii Domnului, cât și de oportunitatea întâlnirii față către față în cadrul Taberei de primăvară. 

Anul acesta, tematica taberei este dreptul, iar invitații care vor susține conferințe în cadrul acesteia sunt profesioniști reprezentanți ai principalelor profesii juridice: judecător (Oana Petrașcu și Dana Gârbovan), procuror (Vasile Luha), avocat (Florentin Țuca), notar (Cornelia Șuș), executor judecătoresc (Constantin Nuțescu). Alături de aceștia va fi prezent și domnul Silviu Man, antropolog și absolvent al Facultății de Drept. 

Pe lângă prezentările invitaților, vor avea loc și activități interactive, participanții având posibilitatea participării și la viața mănăstirii. Sâmbătă, pe 11 mai, de la ora 11:00, tabăra se va încheia cu un proces simulat de drept penal, urmat apoi, de la ora 14:00, de continuarea seriei de conferințe „Tâlcuirea Psaltirii”, împreună cu părinții Iustin Miron și Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa. 

Organizarea taberei se realizează împreună cu grupul profesional Cumpăna Dreptății, născut în jurul Mănăstirii Oașa și dedicat juriștilor, viitorilor juriști și tuturor celor interesați de subiecte din domeniul dreptului. Ultima întâlnire a comunității s-a desfășurat la Mănăstirea Oașa, unde au conferențiat domnul avocat Florentin Țuca, domnul Silviu Man și părintele arhidiacon Adrian-Sorin Mihalache. 

Înscrierile în Tabăra de primăvară se fac prin formular: https://forms.gle/2dSgWCPNVcs82jG37 sau la nr. de telefon: +40 740 641 513

Nu există limită de vârstă, iar participarea, cazarea și masa sunt asigurate de mănăstire. Participarea la conferințe nu e condiționată de înscrierea în întreaga tabără. 

Citește despre: