IPS Mitropolit Teofan a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Golia
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Golia din municipiul Iaşi. Ierarhul i-a binecuvântat pe viețuitorii acestui aşezământ monahal, dar şi pe numeroșii credincioşii prezenţi la slujbă.
Mănăstirea Golia din Iaşi a primit astăzi vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte și părintele stareţ Serafim Nastasiu. Slujba a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi.
Sufletul - mireasă pentru Mirele Hristos
După citirea Evangheliei zilei, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a vorbit celor prezenţi despre înţelesul duhovnicesc al cuvântului „fidelitate” : „Fiecare suflet este chemat să fie mireasă, pentru a se nunti alături de Mirele Ceresc - Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu ne-a făcut pentru El Însuși și dorește să fim ai Săi. El este Mirele ceresc, iar noi suntem mireasa Lui. Dacă în ordinea firească, infidelitatea se numește desfrâu, în lumea duhovnicească același cuvânt este folosit în perioadele în care omul nu este legat de Dumnezeu, în care omul întoarce spatele Celui care i-a dat viață, în care omul împlinește alte lucruri decât cele cerute de Dumnezeu. Toate aceste momente sunt considerate ca infidelitate față de Dumnezeu, sunt socotite ca trădare de nuntă între sufletul-mireasă și Hristos - Mirele cel Dumnezeiesc”.
La slujba de astăzi de la mănăstirea Golia au participat credincioşi din toate zonele municipiului Iaşi. Mulţi dintre cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La finalul Liturgiei, IPS Părinte Teofan a făcut câteva referiri la Sfântul Ierarh Dosoftei, pomenit astăzi în calendarul Bisericii noastre.