IPS Părinte Mitropolit Teofan, prezent la hramul Centrului social-cultural „Sfântul Ilie“ al Mănăstirii Miclăuşeni
Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“, instituţie înfiinţată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru administrarea castelului şi a parcului de la Miclăuşeni, şi-a serbat astăzi hramul. Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii a fost oficiată în Biserica „Buna Vestire“ a Mănăstirii Miclăuşeni de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. A fost primul hram al instituției în prezența unui ierarh.
Sfânta Liturghie a debutat cu citirea rugăciunii arhierești de dezlegare. Din soborul slujitor a făcut parte și părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți teologi, membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. La slujba arhierească au fost prezenţi credincioşi din oraşele Iaşi, Roman şi Târgu Frumos.
„Cine Îl simte pe Dumnezeu aproape, simte că are putere”
„Sfântul Proroc Ilie a avut puterea, prin mila și binecuvântarea lui Dumnezeu, să facă cerul să nu plouă, să facă cerul să plouă sau să se coboare foc din cer. Prin aceste minuni, marele proroc ne arată că omul trăitor pe pământ, chiar dacă este cuprins de slăbiciuni, este chemat să le depășească pe acestea, să se înalțe cu cugetul către Dumnezeu și să aibă o viață cât mai curată, o viață de sfințenie. În Sfântul Prooroc Ilie se regăsesc toți creștinii care sunt oameni ai rugăciunii; doar rugăciunea i-a fost reazăm marelui proroc atât în zilele bune, cât și în zilele rele, și prin intermediul rugăciunii L-a simțit pe Dumnezeu aproape. Și cine Îl simte pe Dumnezeu aproape, simte că are putere, depășește obstacolele din viață și ajunge în cele din urmă la liman”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.
La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat mulțumiri stavroforei Mihaela Stroescu, stareța Mănăstirii Miclăușeni, și monahiei Parascheva Călmățuianu, coordonator al Centrului Social-Cultural „Sfântul Ilie”, pentru activitatea socială, culturală și duhovnicească desfășurată în mod ireproșabil.