Arhimandritul Ermoghen Buhuş (†1872)

Acest cuvios părinte a fost cel dintâi ucenic al marelui stareţ Irinarh Roseti. Era de loc din oraşul Buhuşi (Bacău), născut la începutul secolului XIX. Dorind să slujească lui Hristos, a părăsit casa părintească şi a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ.

În anul 1829, cunoscând pe Cuviosul Irinarh pustnicul, a plecat la Schitul Horăicioara şi s-a făcut cel dintâi ucenic al lui. Apoi, împreună cu dascălul său, au căutat loc de sihăstrie şi au zidit prima biserică a Mănăstirii Horaiţa. După anul 1830, rasoforul Ioan a fost făcut călugăr de stareţul său, primind numele de Ermoghen.

În anul 1843, când arhimandritul Irinarh Roseti pleacă la Ierusalim, monahul Ermoghen Buhuş este hirotonit preot, apoi este făcut arhimandrit şi numit stareţ al Mănăstirii Horaiţa, în locul părintelui său. El a păstorit cu multă înţelepciune obştea acestei mănăstiri, mai mult de 30 de ani, păstrând întru totul rânduielile lăsate de Cuviosul Irinarh şi menţinând aceeaşi unitate şi trăire duhovnicească în sobor. În timpul său, numeroşi călugări din Mănăstirea Horaiţa s-au dus să se nevoiască în Muntele Athos, iar alţii au sihăstrit în Munţii Neamţ. Dintre aceştia, unii au ajuns sihaştri iscusiţi, căci stareţul Ermoghen îi ajuta pe toţi şi îi întărea în dragostea lui Hristos.

Între anii 1865-1867, stareţul Ermoghen a înălţat o măreaţă biserică de zid în Mănăstirea Horaiţa, cum se vede până astăzi, în locul celei dintâi care era neîncăpătoare. Iar în anul 1872, nevoitorul stareţ s-a mutat la odihna cea veşnică, lăsând în urmă o obşte călugărească bine organizată şi o frumoasă biserică închinată Preasfintei Treimi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 436-437)