Odată, Leonidas, înainte de a se căsători, a accep­tat invitaţia câtorva consăteni de-ai lui de a merge în excursie într-un oraş vecin. 

Din nefericire, aceşti consăteni ai lui erau nişte desfrânaţi şi au rânduit să rămână peste noapte la un han care avea faimă rea. „Prietenului" lor nu i-au spus nimic, dar au plănuit să-l târască şi pe el în mocirla desfrânării. După ce hangiul a arătat fiecăruia came­ra, Leonidas, fără să bănuiască ceva, a intrat înăun­tru. Dar acolo, ce să vadă? O tânără desfrânată îl aştepta într-o poziţie provocatoare. Dar el, ca un alt Iosif, ce a născocit? I-a spus fetei:

- Te rog, ia această cană şi umple-o cu apă, pentru că mi-e sete.

După ce fata a ieşit afară, el a încuiat uşa şi fiindcă era obosit din călătorie, s-a culcat îndată şi s-a cufundat într-un somn dulce.

Dar cum l-a răsplătit Dumnezeu pentru fapta lui cea înţeleaptă? În locul plăcerii nelegiuite i-a dăruit o mică pregustare a Raiului. A visat că se afla într-o pădure paradisiacă, plină de desfătare. În ea se aflau tot felul de păsărele, care cântau atât de frumos, încât ciripitul lor mlădios te îmbăta. Când s-a deştep­tat, încă mai simţea în suflet acea desfătare. După aceea i-a mustrat pe acei consăteni ai săi şi s-a întors singur în sat.

Aceasta mi-a povestit-o pururea pomenitul meu Stareţ.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 23-24)

Din seria Viața părintelui Haralambie Dionisiatul, puteți citi și:

4. Izbăvirea lui Leonidas de la un înfricoșător naufragiu

6. Milostenia și credința lui Leonidas