Iubirea fără Hristos își pierde repede prospețimea
Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei, fecioară rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă sunt şi rămân în Hristos.
Iubirea fără Hristos nu are nici un gust. Şi mai mult, vă spun că iubirea se consumă şi nu mai are acel gust, în care să vezi în fiecare clipă o veşnicie întreagă, alături de celălalt. Nu mai are gust, pentru că este fără Hristos. Dar dacă este cu Dumnezeu, atunci este prospeţime în fiecare clipă şi nu există derapaje... Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei fecioară rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă sunt şi rămân în Hristos. Nimic nu se poate concepe fără Dumnezeu.
Dragii mei, plăcerea este o consecinţă, nu este un scop în sine. Eu mănânc să mă hrănesc, nu mănânc pentru că este mâncarea dulce. Dacă este şi dulce este foarte bine, dar nu contează, pentru că nu acesta este scopul. Plăcerea nu-i decât un incident care să te mâne din ce în ce mai mult, pentru procreare, pentru a se perpetua specia!
(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 10-11)