Precum aerul este absolut trebuincios pentru existenţa vieţii omeneşti aici pe pământ, tot aşa şi rugăciunea, unită cu privegherea sau meditarea la dumnezeieştile învăţături, este absolut necesară pentru susţinerea vieţii duhovniceşti, prin care sufletul viază, creşte, se înalţă şi se aşază sus pe muntele sfinţeniei şi al virtuţilor creştineşti. Rugăciunea este trebuincioasă tuturor oamenilor pentru mântuirea lor şi dobândirea fericirii vremelnice şi veşnice. Astfel, creştinii trebuie să înveţe a se ruga lui Dumnezeu încă din copilăria lor.

Aici e datoria părinţilor şi a naşilor. Vai şi amar de părinţii şi naşii aceia care cresc pe fiii şi finii lor numai trupeşte, iar de viaţa lor sufletească nu se îngrijesc. Pentru a trăi şi cu sufletul, noi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu adeseori în Duh şi în adevăr şi să cugetăm la învăţăturile Lui, ziua şi noaptea.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 28)