Responsabilitatea dobândirii şi întăririi întru virtuţile creştine a copilului cade în seama părinţilor, rudelor şi a naşilor. Cum omul este alcătuit din trup şi suflet, copilul are nevoie nu doar de hrană trupească, ci şi de hrană duhovnicească. Dacă părinţii se mărginesc doar la hrana cea trupească a copilului şi o dispreţuiesc pe cea duhovnicească, acesta va deveni un fiu „trupesc”, un rob neduhovnicesc al poftelor trupeşti.

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre responsabilitatea părinţilor creştini astfel: „Este o datorie sfântă sporirea sufletească a copiilor noştri întru virtuţi şi evlavie, care datorie, dacă nu e îndeplinită, face ca aceştia să se facă vinovaţi de pruncucidere duhovnicească. Aceasta trebuie să o ştie cu toţii, atât taţii, cât şi mamele… Există taţi care nu cruţă nimic pentru a împlini plăcerile copiilor lor, ca moştenitori ai bogăţiilor; dar ca fiii lor să devină creştini nu se străduiesc prea mult. O, orbire aducătoare de moarte! De la acestea apar toate tulburările în care este afundată lumea… Dacă părinţii s-ar strădui să dea copiilor lor o bună creştere, atunci nu ar mai fi nevoie nici de legi, nici de judecăţi, nici de pedepse. De acestea este nevoie acum, întrucât virtuţile lipsesc”.

(Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocoi, Editura de suflet, Bucureşti, 2006, pp. 10-11)