Vine clipa în care fiica începe să iasă de sub controlul mamei sale, se străduieşte să se elibereze de sub influenţa ei, de privirea părinţilor care o stânjeneşte, în general. Şi aceste năzuinţe, câteodată, se arată îndreptăţite. Cum să procedăm? Cum să păstrăm autoritatea asupra copiilor noştri, cum să menţinem autoritatea de care este nevoie, influenţa părinţilor? Mulţi dintre noi vor spune: „Noi facem totul pentru copiii noştri, trăim pentru ei. Ştim mai bine decât ei cum trebuie să fie”. Apoi adaugă: „Ne jertfim pe noi înşine pentru fericirea copiilor noştri, deci îngăduiţi-ne ca singuri să hotărâm de ce e nevoie pentru ei. Iar copiii – ce înţeleg ei?”. Adesea întâlnim şi o astfel de concepţie: „Trăim doar pentru copiii noştri”, care pune sub semnul îndoielii orice chestiune legată de educaţie.

La o asemenea influenţă şi autoritate a părinţilor, scopul însuşi al educaţiei, esenţa acesteia, nu este într-atât „de a face din copil un om”, ci, în principal, năzuinţa către sfinţenie, către dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Unii vor spune însă: „Acest lucru este nespus de greu, aproape cu neputinţă!”. Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18, 27) – a spus însă Mântuitorul. Pentru aceasta, copilului îi este necesară rugăciunea fierbinte a părinţilor. Rugăciunea cu încredere în faptul că Domnul nu vrea moartea păcătosului. În Sfânta Evanghelie, Domnul Însuşi spune: N-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea (Ioan 12, 47).

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 17-18)