Curge prin țevi aur curat – Fântâna satului Mkombe

Campanii sociale

Curge prin țevi aur curat – Fântâna satului Mkombe

Astăzi, în fața bisericii din Mkombe, se află fântâna Sfântului Partenie. Tot satul ia acum apă curată de aici. Copiii vin însetați de la școală și beau apă bună.

Copiii și femeile se adună în jurul pârâului. Femeile au venit să spele rufe, iar unii copii au fost trimiși de mame cu binecunoscutele canistre galbene, să ia apă pentru acasă. Apă de băut. Din același pârâu.

Nu vă imaginați că stătea cineva să fiarbă apa sau că se gândea cineva că ar trebui să fie altfel. Nu.

Neștiind că ar putea fi altfel, oamenii nu se îngrijorau prea tare. Cu tifosul erau obișnuiți oricum, iar moartea era doar o etapă a vieții.
A avea o fântână cu apă curată, cum auziseră ei că există în alte sate, era ceva la care nimeni nu visa.

Necazul nu era că lumea consuma apă din pârâu și că aceasta era singura sursă de apă a întregului sat, ci faptul că atunci când venea sezonul secetos, pârâul seca.

Uneori de tot, și atunci tot satul rămânea fără apă. Cu un an în urmă, când am ajuns la Mkombe, am văzut cum femeile scoteau apă din mijlocul pârâului cu un mic castron. Maronie și puțină. Dar, apă.

Atunci am înțeles că lucrarea noastră este să facem o fântână în Mkombe. Cât mai repede.

Astăzi, în fața bisericii din Mkombe, se află fântâna Sfântului Partenie. Tot satul ia acum apă curată de aici. Copiii vin însetați de la școală și beau apă bună.

Curge prin țevi aur curat. De pus în canistre galbene.

Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!

Citește despre: