Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezare a creştinului celui adevărat?

Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr, după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.

Care este nădejdea cea mai şubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pieritoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă?

Nădejdea fericirii pământeşti, a bunătăţilor pământeşti: a sănătăţii, a lungimii de zile, a bogăţiei, a slavei pământeşti, a cinstirilor, a plăcerilor, a biruinţelor pământeşti, a feluritelor câştiguri.

Oare sfinţii s-au amăgit în nădejdea lor, în nevoinţele lor până la sfârşitul vieţii? Nu. Oare cei ce au adunat bogăţia pământească, cei ce au alergat după slava pământească, după cinstiri, nu s-au înşelat amarnic şi pentru totdeauna? Oare nu este tot lucrul pământesc fum care piere?

Nu e nimic mai sfânt și mai vrednic de crezare decât Biserica lui Dumnezeu, decât învăţătura ei, decât slujbele, Tainele și ierarhia ei, și nu este nimic mai amăgitor decât lumea şi decât a face pe plac lumii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 66-67)