Spunea cineva că părintele Stăniloae l-a întrebat pe un candidat la doctorat: „Ce simți tu când o cinstești pe Maica Domnului?”. N-a întrebat ce temeiuri sunt pentru cinstirea Maicii Domnului, ci tu, personal, care ești în Biserica Domnului și cinstești pe Maica Domnului, ce simți tu atunci când cinstești pe Maica Domnului?

Să amintim mai întâi că, între rugăciunile de mulțumire pentru împărtășirea cu dumnezeieștile Taine, avem și o rugăciune în care ne adresăm Maicii Domnului, zicând așa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, care ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea”. Maica Domnului, fiind „lumina întunecatului meu suflet”, dar și Maica Luminii („Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim” – Sfânta Liturghie), nu se poate să nu fie și ea lumină. În măsura în care am această lumină, pot să înțeleg ceva din măreția Maicii Domnului.

Acel candidat întrebat de părintele Stăniloae ce simte el când o cinstește pe Maica Domnului, dacă s-ar fi gândit la aceste cuvinte din rugăciunea de mulțumire către Maica Domnului, ar fi trebuit să se întrebe: „Simt eu, când o cinstesc pe Maica Domnului, că Maica Domnului este Stăpâna mea? Simt eu că Maica Domnului este lumina întunecatului meu suflet, că am lumină prin Maica Domnului? Simt eu că Maica Domnului este nădejdea mea? Simt eu că Maica Domnului este acoperământul meu? Simt eu că Maica Domnului este mântuirea mea? Simt eu că Maica Domnului este bucuria mea?” Și ar trebui să putem răspunde că așa simțim noi când cinstim pe Maica Domnului: că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, că Maica Domnului ne poartă de grijă, ne are în vedere, că mijlocește ceva pentru noi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 54-55)