Darul pocăinţei este chezăşia veşnicei fericiri
Suspină sufletul meu, însetează de liniştirea adâncă, netulburată, în afara căreia este cu neputinţă a găsi pocăinţa îmbelşugată, deplină. Mă încredinţez voii lui Dumnezeu! Să se săvârşească asupra mea şi asupra tuturor voia lui Dumnezeu!
Mult s-a prelungit pribegia sufletului meu (Ps. 119, 5). Milostivul Domn, Care dăruieşte robilor Săi totul la vremea de El ştiută, să-mi dăruiască mie, pribeagului, adăpostul pocăinţei. Să-mi dăruiască acest dar de preţ, şi voi împărţi comorile aduse de pocăinţă cu prietenii mei în Domnul. Darul pocăinţei este chezăşia veşnicei fericiri. Albit prin pocăinţă, să intru în Rai, unde nu vor fi lăsaţi cei ale căror haine nu au fost albite prin pocăinţă. Să-i văd acolo pe cei care mă iubesc în Domnul, să cad împreună cu ei la picioarele Domnului, Care nu a ascuns de noi ţarina pocăinţei, în care este ascuns mărgăritarul pocăinţei cel de mult preţ. Neguţătorul care doreşte să cumpere această ţarină trebuie să vândă însă toată averea sa. Dea Domnul să fiu un asemenea negustor, să stăpânesc darul acesta duhovnicesc, spre mântuirea mea şi a aproapelui! Suspină sufletul meu, însetează de liniştirea adâncă, netulburată, în afara căreia este cu neputinţă a găsi pocăinţa îmbelşugată, deplină. Mă încredinţez voii lui Dumnezeu! Să se săvârşească asupra mea şi asupra tuturor voia lui Dumnezeu!
(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, p. 116)
Maica Domnului este și mama noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro