Mai presus de toate este iubirea. Lucrul de care trebuie să ne îngrijim, copiii mei, este iubirea pentru celălalt, sufletul său. Tot ceea ce facem – rugăciune, sfat, mustrare – să facem cu iubire. Fără iubire, rugăciunea nu foloseşte, sfatul răneşte, mustrarea îl vatămă şi-l nimiceşte pe celălalt, care simte dacă îl iubim sau nu, şi răspunde pe potrivă. Iubire, iubire, iubire! Iubirea fratelui ne pregăteşte să-L iubim mai mult pe Hristos. Nu-i frumos?

Să răspândim iubirea noastră tuturor, dezinteresat, fără a căuta la starea lor. Când vine înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu, nu ne va păsa dacă ne iubesc sau nu, dacă ne vorbesc cu bunătate. Să nu ne strâmtoreze cele potrivnice. Să-i lăsăm pe toţi să ne vorbească aşa cum simt. Să nu cerşim iubirea. Să urmărim a iubi şi a ne ruga din tot sufletul pentru aceia. Atunci vom vedea că toţi ne vor iubi fără să urmărim aceasta, fără să le cerşim deloc iubirea. Ne vor iubi liber şi sincer din adâncul inimii lor, fără să-i silim.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 303-304)