Faceţi-vă treburile încet, pe îndelete, cu sârguinţă, iar la roadele văzute gândiţi-vă mai puţin. Trebuie să vă căiţi în toate cele. Şi să aveţi grijă de gânduri! De ce să rătăciţi pe la răspântii? Cum putem vedea soarele, când praful e gros şi e ceaţă în jur? Feluritele reverii Îl acoperă pe Dumnezeu. Ce poate fi mai dulce şi mai frumos decât El? De ce să ne desprindem de El şi să privim spre nimicnicie?

Furtuna care este în noi nu e un mare necaz, ci e o stare a lucrurilor aproape obişnuită. Trebuie să vă ţineţi tare. Exact aşa cum faceţi, strigând către Domnul, către Preacurata Stăpână şi către toţi sfinţii. Va trece. Din ce pricină se întâmplă asta? Nu poţi ghici şi nici nu trebuie să ghiceşti. Toţi cei ce urmează această cale încearcă acest sentiment. E drept însă că Domnul nu ne părăseşte, ci este prezent şi priveşte cum se va lupta sufletul în bătălia care i-a fost îngăduită. Nu îngăduie El să ne lase ispitiţi mai mult decât putem. Staţi, aşadar, dreaptă! Domnul să vă liniștească!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 99-100)