Dă cinstire şi orbului, şi leprosului, şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcătorului, şi păgânului – cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor?! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.

În creştin, să dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povăţuirea noastră, şi încă va mai spune atunci când se va hotărî soarta noastră în veşnicie: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40). Atunci când ai de-a face cu aproapele să ai în minte acest cuvânt evanghelic şi te vei face tăinuitor al iubirii de aproapele. Tămăduitorul iubirii de aproapele intră prin ea în iubirea de Dumnezeu.

Dar dacă socoți că îl iubeşti pe Dumnezeu, iar în inima ta trăieşte un simţământ de neplăcere fie şi faţă de un singur om, să ştii că te afli într-o veşnică amăgire de sine.

„Dacă zice cineva: „grăieşte Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este... Această poruncă avem de la El, ca cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.” (I Ioan 4, 20, 21).

A arăta iubire duhovnicească faţă de aproapele este semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă”, grăieşte iarăşi Cuvântătorul de Dumnezeu, „pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Sophia, București, 2010, pp. 144)