Despre învierea și aparițiile lui Hristos de după Înviere s-au scris multe scenarii, dintre cele mai bizare. S-a vorbit despre trupul astral, halucinații, înșelătorie și escrocherie, despre plata ucenicilor și a străjerilor, ca să spună că au adormit și li s-a furat trupul lui Iisus din mormânt, că au primit bani și L-au vândut, și atâtea altele care nu au sfârșit.

Asemenea lucruri se vor spune întotdeauna, fără număr, dar evenimentul Învierii lui Hristos va rămâne trainic, peste veacuri, tocmai pentru că este real. Este evenimentul cel mai mare al creștinătății. Acesta, așa cum s-a spus, a pecetluit toate câte a făcut și a învățat Hristos de la Nașterea și până la Răstignirea Lui. Și repet că fără aceasta nimic serios nu are sens în lume. Învierea este mobilul și fundamentul vieții noastre, dar și al învierii fiecăruia dintre noi, adică este esența ipostasului nostru. După Învierea Sa, Hristos a rămas timp de patruzeci de zile pe pământ, S-a arătat așa cum am spus și S-a înălțat „întru slavă” la Ceruri în ziua în care îi chemase pe ucenicii Săi în afară de Ierusalim, spre Betania, în Muntele Măslinilor.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 134-135)