Milostenia este cheia care deschide porțile Împărăției Cerurilor
La nuntă, adică în Împărăția Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înțelepte, vor avea candelele credinței aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiți cu marea virtute a fecioriei.
Fără milostenie, nu există mântuire! Lucrul acesta este vădit și de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăția Cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieșit să-l întâmpine pe mire. Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii și morții.
Atunci, la nuntă, adică în Împărăția Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înțelepte, vor avea candelele credinței aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiți cu marea virtute a fecioriei.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 265)
Starețul Iacov Tsalikis iubea milostenia
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro