Vorbim cu Maica Domnului și-i spunem: Da, Maică, te preamărim! Te preamărim pentru că „ești mai cinstită decât heruvimii”, adică mai cinstită decât cei care sunt în apropierea lui Dumnezeu, ființele cerești care se numesc heruvimi și care aduc mărire lui Dumnezeu. Mai sunt și alte ființe preamăritoare de Dumnezeu, din imediata apropiere a lui Dumnezeu, serafimii. Și zicem către Maica Domnului: „Ești mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”. Ești mai presus de heruvimi, ești mai presus de serafimi, pentru că „fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut” și de aceea, pe tine, „Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.

Astăzi am primit îndemnul să o mărim pe Maica Domnului. Nu ni l-a dat cineva anume, ci ni l-am dat noi, când am zis: „Mărește, suflete al meu, pe cea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria”. Oare împlinim noi cum trebuie acest îndemn? O pomenim pe Maica Domnului cu pomenirea cuvenită? O mărim pe Maica Domnului cu mărirea cuvenită, ca și când ni s-ar părea că nu spunem destul, că nu simțim destul întru pomenirea și mărirea pe care le aducem Maicii Domnului?

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 30)