Pacea este un dar dumnezeiesc, care se dă cu îmbelşugare celor care se împacă cu Dumnezeu şi împlinesc dumnezeieştile Sale porunci. Pacea este lumină şi de aceea fuge de păcat, care este întuneric. Un păcătos nu are pace niciodată. Nevoiţi-vă împotriva păcatului şi nu vă tulburaţi când se stârnesc patimile înlăuntrul vostru, căci atunci când în lupta împotriva lor biruiţi, ridicarea patimilor vi se face pricină de pace şi bucurie. „Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Pacea şi sfinţenia sunt două condiţii necesare pentru cel ce însetează să vadă faţa lui Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijină sfinţenia.

Sfinţenia nu rămâne într-o inimă tulburată şi mânioasă. Mânia, când rămâne mult timp în suflet, duce la duşmănie şi ură împotriva aproapelui. Din această pricină trebuie să ne împăcăm îndată cu fratele nostru, ca să nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinţeşte inima. Cel ce este în pace cu sine însuşi este în pace şi cu aproapele său şi cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfinţit, pentru că Însuşi Dumnezeu locuieşte înlăuntrul său.

(Sfântul Nectarie al Pentapolei, Învăţături, traducere: Ieroschim. Ştefan Nutescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti,2008, p.22-23)