Când omul primește ceva dumnezeiesc, inima i se bucură. Când primește ceva diavolesc, inima i se tulbură.

Când inima creștinului primește ceva de la Dumnezeu, nu mai caută să se încredințeze pe altă cale străină că acel lucru provine de la Domnul. Prin însăși această lucrare se convinge că a primit ceva ceresc. Și asta pentru că simte roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22-23).

Și chiar dacă diavolul s-ar preschimba în înger de lumină sau i-ar insufla omului cugete care par bune, inima totuși va simți ceva necurat, o tulburare a cugetelor și o confuzie a simțurilor. Sfântul Macarie Egipteanul explică: Chiar dacă satana va reuși să arate vedenii luminoase, totuși, cu niciun chip nu va putea produce o stare de pace în inimă. Prin acest semn se cunosc lucrările lui.

Așadar, din stările diferite ale inimii poate omul să priceapă ce este de la Dumnezeu și ce de la diavol. Din starea sufletească, notează Sfântul Grigorie Sinaitul, poți cunoaște dacă lumina apărută în sufletul tău este dumnezeiască ori satanică.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 337-338)