Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în viaţă.

În primul rând, pentru a ne da seama de neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu smerenie toată nădejdea noastră în El.

În al doilea rând, pentru a ne întări în răbdarea nădăjduitoare, care aduce multe roade duhovniceşti în suflet, precum ne încredinţează şi apostolul: „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când daţi de felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi” (Iacov 1, 2-4).

Şi în al treilea rând, ca un doctor preaînţelept şi fără de greşeală, Domnul respinge adesea dorinţele noastre şi îngăduie amărăciuni şi lovituri, pentru ca mintea şi inima noastră să se depărteze de adorarea lucrurilor materiale, de înrobirea celor pământeşti şi să ne îndemne la căutarea Împărăției Cerurilor şi a bunătăţilor veşnice. „Căci o clipă uşoară de necaz trecător ne aduce nouă, din prisosinţă-n prisosinţă, veşnică plinătate de slavă, nouă, celor ce nu privim la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (II Corinteni 4, 17-18).

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, Galați, p. 75)