Miluiește pe cei săraci, ca printr-înșii să dobândești și tu milă. Ferește-te de cei gâlcevitori, ca să nu fii silit să ieși din liniștea ta. Rabdă fără îngrețoșare mirosul cel greu al bolnavilor și mai cu seamă al săracilor, că doar și tu tot cu trup ești îmbrăcat. Să nu înfrunți pe cei cu inima mâhnită, ca nu cumva, bătut fiind cu același toiag al mâhnirii, să cauți mângâierea și să n-o afli defel. (...) Iubește pe cei păcătoși, dar urăște păcatele lor, ca nu cumva vreodată și tu să cazi în ispită, cum au căzut ei.

Adu-ți aminte că și tu ești pământean și fă bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuință au de rugăciune și de cuvinte moi (blânde), de mângâiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva să piară și sufletele lor să fie cerute de la tine. Ci fă ca medicii, care vindecă răcelile cu căldură și fierbințelile cu leacuri reci.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 53-54)