Fericirea cea adevărată este cea lăuntrică, cea sufletească. Însă spre deosebire de această fericire adevărată, oamenii caută o fericire lumească, caută o fericire ce pleacă din afară – înăuntru. Se trudesc să se facă mai întâi bogați, să se umple mai întâi de bani, de plăceri și de mărire omenească, pentru ca apoi să fie fericiți. Lumea nu poate da o fericire adevărată. Averile și banii nu-i pot face pe oameni fericiți. Acesta este lucru dovedit. Traiurile cele mai nefericite sunt tocmai în palatele bogaților.

Este pus un mare adevăr în istorioara cu împăratul ce căuta cămașa celui mai fericit om de pe Pământ, și pe urmă s-a aflat că fericitul nici cămașă pe el nu avea. Nici averile, nici desfătările lumești nu pot da fericirea cea adevărată. Oare de ce? Pentru că ele nu dau sufletului nimic. Sufletul se dorește spre Domnul, sufletul însetoșează după Dumnezeu, sufletul își are lipsurile sale și, dacă nu e ascultat, se mâhnește, se tulbură și îl tulbură și pe om.

(Părintele Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 71)