Pe fratele tău pe care până ieri îl țineai duhovnicesc și virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău și viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăști. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.

Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun și-l țineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă ești stăpânit de tristețe. În felul acesta, vei reveni cu ușurință la iubirea mântuitoare.

Când demonii văd că disprețuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, și să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristețea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.

Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Și fie despre credința sa, fie despre purtarea sa, este grăit de rău cineva. Și nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-și întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, și să mângâie sufletul cu nădejdea. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 298-299)