Dacă Cel Ce a pus Legea mântuirii postește, cine din cei ce voiesc a păzi Legea nu are trebuință de post? Că până atunci neamul omenesc n-a cunoscut biruința, nici diavolul n-a gustat vreodată biruirea sa dinspre firea noastră, ci întru această armă i-a slăbit pute­rea cea dintâi.

Iar Domnul nostru, Începătorul bi­ruinței celei asupra lui, a pus prima cunună a biruinței pe capul firii noastre [omului]. Iar de atunci, ori de câte ori potrivnicul va vedea această armă asupra cuiva dintre oameni, îndată se teme, venind întru pomenirea bi­ruinței Sale, a celei prin care de Mântuitorul s-a biruit în pustie, iar cu această armă dată nouă de Povățuitorul mântuirii noastre, pu­terea lui slăbește; care și prea tare este împo­triva săgeților trimise de vrăjmașul; încă și îndrăznire nu puțină înlăuntru ne dă nouă nevoința; căci pe cât se trudește trupul și pătimește în vremea când pe om îl înconjoară pâlcul dracilor, pe atât se umple inima lui de îndrăznire și de bună-cutezare, dintru care pricină și mai vitejește stă împotriva ce­lor ce se oștesc împotrivă, și mai bărbătește și mai cu îndrăzneală se luptă cu dânșii, cu râvna cea împotriva lor neîncetat înfocându-se; și nu încetează, nici a se liniști nu suferă, până când până în sfârșit de la sineși nu-i va izgoni și pierde pe dânșii prin ajutorul cel de sus și prin lucrarea celorlalte porunci.

Încă râvnitorul Ilie, când a râvnit pentru Legea lui Dumnezeu, întru acest lu­cru al postului petrecea: că acesta face pome­nire [amintește] celui ce îl ține de poruncile Duhului, el este mijlocitor între Legea cea veche și harul dat nouă de Hristos („Moise a primit tablele legii, scrise în muntele Sinai, postind, iar Mântuitorul tuturor a început să binevestească Legea Harului după postul de patruzeci de zile în pustie. De aceea, postul este mijlocitorul Legii Vechi și al harului. Căci fiecare din acestea ni s-a dat, premergând și mijlocind pos­tul. Postul subțiază firea cărnii și întărește duhul în om, și prin aceasta omul intră în legătură cu Dumnezeu, Care este Duh. Sau postul face străveziu pe om pentru lumea Duhului și bun mijlocitor”); iar cel ce se lenevește întru acesta, și întru celelalte lucruri ale nevoințelor este slab și neputin­cios, și așa arată vrăjmașului semn vădit al slăbănogirii sale celei sufletești: căci, în vre­mea când se lenevește despre post, vădește și că gol intră întru nevoință, pentru aceasta și cu îndrăzneală năpădește războinicul asu­pra lui, și fără de nicio osteneală, ca pe unul ce este gol și fricos, îl biruiește pe dânsul și degrab îl ucide, toate mădularele omului de-a gata primind săgețile cele slobozite de potrivnicul, tocmai pentru că nu s-au îngră­dit cu această armă tare a postului, pe care de la Stăpânul nostru o am luat.

(Everghetinosul, vol. I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 149-150)