Undeva în Pateric este o afirmație în legătură cu un Părinte, cum că din multa bunătate nu mai știa ce e răutatea. Nu putea să fie rău, pentru că era bun. Cineva care-i bun cu adevărat nu poate să fie rău. Cineva care e rău cu adevărat nu poate să fie bun decât întâmplător.

În Pateric se spune despre Părintele Macarie că a fost odihnitor al unui om angajat în altă credință, al unui popă idolesc, care întâi l-a bătut pe un ucenic al lui, care a trecut pe lângă el, și l-a defăimat, l-a necinstit și l-a bătut, iar apoi, când a venit Avva Macarie și a vorbit frumos cu el, s-a minunat. Acolo este o concluzie foarte interesantă și ar fi bine s-o ținem minte cu toții: Cu un cuvânt bun, și pe cel rău îl faci bun, și cu un cuvânt rău, și pe cel bun îl faci rău. Într-adevăr, așa este, dacă ești cu grijă și-l menajezi pe om și spui un cuvânt bun, chiar dacă el e rău, n-are motive să-și arate răutatea. Cu un cuvânt bun, și pe cel rău îl faci bun. Cu cuvântul rău, însă, și pe cel bun îl faci rău, când nu-i bun deplin, cum era părintele acela care, din multa bunătate, nu mai știa ce-i răutatea.

Domnul Hristos a zis: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Ce înseamnă aceasta? Faceți și voi la fel, adică să fiți buni și blânzi și smeriți, până la măsura aceea ca să izvorască din inima voastră bunătatea, blândețea și smerenia. Asta este un lucru foarte important! Când ai o virtute? Când n-o mai cauți, când o ai, când simți că o ai, că izvorăște din tine, când se revarsă din tine. Dacă zici: „Oare cum să fac să fiu smerit? Oare ce-aș mai putea să fac să am smerenie?”, înseamnă că încă n-ai smerenie, că o cauți.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, pp. 135-136)