Viața lumii se desfășoară în jurul unor plăceri omenești, iar viața duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viața duhovnicească în centrul vieții noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizațiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura ieșire este de a găsi în noi înțelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos. Cum putem să ne aflăm calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră. Important este să avem conștiința că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubește va fi veșnic aproape de El, acolo unde este. În viața noastră, fiecare pas este cu nepuțintă de despărțit de dogmele fundamentale ale credinței noastre. Singurul lucru care ne atrage este Persoana lui Hristos. Trebuie să trăim în Hristos, ca măsură divină și umană a tuturor lucrurilor.

Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota și în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur. Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simțim veșnicia. Aceasta nu poate fi înțeleasă pe cale rațională. Dumnezeu acționează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepție. Nu trebuie să fim prea raționali în viața creștină. Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanță ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvântul evanghelic? Am atins desăvârșirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni și dușmani?

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din duh, Editura Pelerinul, Iași, 1997, p. 16)