Lumina lui Hristos luminează tuturor. De aceea – vrea să ne zică iarăși Sfânta Biserică –, toți și fiecare trebuie să umble în lumină și să facă lucrurile luminii! Bietul păgân putea cel puțin să spună că el n-a știut cum trebuie să se poarte în lumea aceasta, pentru că n-a avut în mâini Sfânta Evanghelie; creștinul, însă, e fără răspuns. Lumina lui Hristos a luminat pentru dânsul toate, i-a arătat și sărăcia sa personală, și bogăția milei dumnezeiești pentru el, și starea noastră din trecut în Rai, și starea viitoare întru Împărăția Cerurilor, și calea cea strâmtă, care duce la viața veșnică, și calea cea lată, care duce la pieire, și puterea crucii lui Hristos, și trebuința ce are fiecare de a-și duce crucea sa. Totul e luminat, descoperit, arătat pentru toți și pentru totdeauna. De aceea și trebuie, ca toți să umble în lumină, să ocolească lucrurile întunericului și să nu se dea somnului și nepăsării…

După toate acestea, datoria noastră este să ne cercetăm și să aflăm de care lumină ne lăsăm noi călăuziți în viață? Oricare ar fi lumina aceasta, dacă nu e a lui Hristos, atunci pentru mântuirea noastră veșnică e ca și întunericul, ba câteodată chiar mai rea decât întunericul. Căci omul apucat de întuneric, cel puțin, sau se oprește pe loc, sau merge încetișor și pipăind, silindu-se să iasă, dacă se poate, la lumină.[…] După cum în lumea simțită soarele e numai unul, și nu-i altă lumină decât numai a lui, așa și în lumea duhovnicească este numai un singur luminător adevărat și dătător de viață – Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Nicodim Patriarhul României, Cinci mărgăritare – din comoara Arhiepiscopului Inochentie de Odesa, ediția III, Editura și tiparul Sfintei Mănăstiri Neamț, pp. 10-12)