„Şi a pus Dumnezeu somn în Adam, şi a adormit; şi a luat o coastă dintru ale lui şi a plinit cu carne locul ei. Şi a făcut Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie, şi a adus-o pre ea la Adam” (Facere II, 21-22).

Pasajul le este piatră de poticnire şi celor care doresc să impună concepţia evoluţionistă asupra obârşiei vieţii şi omului. Conform acestei concepţii, omul ‒ cel puţin în privinţa trupului ‒ descinde din animalele inferioare; deci „tatăl” primului om trebuie să fi fost o fiinţă neomenească, strâns înrudită cu maimuţele superioare. Temeiul acestei concepţii evoluţioniste este acela că omul şi orice altă vieţuitoare s-au dezvoltat din organisme mai primitive, prin legi naturale cunoscute acum (sau presupuse) de către ştiinţă; a accepta evoluţia primului bărbat din animalele inferioare, iar apoi a-i face rost de o soţie prin minunea luării uneia dintre coastele sale ‒ iată un lucru pe care, cu siguranţă, nici un evoluţionist nu l-ar putea accepta. Dacă Adam „a evoluat natural” din animale, atunci şi Eva trebuie să fi făcut la fel; dar, dacă primeşti istorisirea minunată despre facerea Evei aşa cum e descrisă în Facere, prin însuşi acest fapt te deschizi înţelegerii tuturor celor Şase Zile ale Facerii în chip patristic, iar nu în chip naturalist.

Ce anume spun Sfinţii Părinţi despre facerea Evei? Sfântul Ambrozie scrie: „Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pământ din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi a femeii este aceeaşi, şi că este o singură obârşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină, nici nu s-a făcut bărbatul odată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întâi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu au voit ca firea omenească să fie aşezată ca una. Astfel, încă de la începerea stirpei (n.r. ‒ neam, origine) omeneşti, El a alungat putinţa să se ivească mai multe firi osebite... Cugetă la faptul că n-a luat o parte din sufletul lui Adam, ci o coastă din trupul lui, adică nu suflet din suflet, ci os din oasele mele şi carne din carnea mea se va numi această femeie”.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere de Constantin Făgețan, ediția a II-a, revizuită, Editura Sophia, București, 2011, pp. 120-121)