Smerenia este virtute dumnezeiască, este desăvârşirea vieţii creştine care se dobândeşte pe calea ascultării. Cel ce nu are ascultare nu poate nici câştiga, nici dobândi smerenia. Puţini sunt pe pământ aceia care au ascultare. Smerenia noastră este după măsura ascultării noastre.

Fizic, smerenia exterioară se dobândeşte mai lesne decât smerita cugetare, căci smerita cugetare este un dar deosebit de la Dumnezeu. Sfântul Părintele nostru Simeon spune: Cel înţelept este aşa încât nimic de pe pământ nu l-ar putea urni. Orice s-ar întâmpla, el este smerit în cugetare, şi aceasta este desăvârşire, virtute dumnezeiască.

Şi mândria are treptele sale, ca şi smerenia. Mândria vieţii se tămăduieşte mai uşor, pe când mândria minţii este grea şi cu neputinţă de vindecat. Nu are cine să îi arate unui om ca acesta că nu este pe calea cea dreaptă. Iar mândria vieţii este vindecabilă, căci din bogat de îndată se face sărac şi atunci trebuie să se smerească, vrea – nu vrea.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 159-160)