Sunt mulți oameni care nu se roagă. Socotesc netrebnică această practică a vieții creștinești și omenești.

Cel care nu se roagă este foarte ușor poticnit și cade în ispită și în păcate, neavând nicio legătură cu Dumnezeu. Cel care nu se roagă n-are nicio putere în lupta cu ispitele vieții. El este ca un ostaș fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o trestie care se clatină încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe și să-I slujească. Este ca un pește pe uscat, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Sfântul Ambrozie al Mediolanului, zice: „Cel care nu se roagă zace în împărăția materiei, nu este scris în cartea vieții din ceruri și nu are loc în Împărăția lui Dumnezeu”. La judecata lui Dumnezeu nu scapă nimeni. Li se va spune: „Nu te cunosc pe tine!” Și e vai de cel ce va primi acest răspuns.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Sofian (Boghiu), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 43-44)