Părinte, este păcat să creadă creştinii în vise şi vedenii?

Spune Sfântul Ioan Scărarul că „cel ce crede în vise este asemenea celui ce aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă”. Tot el spune că „diavolii slavei deşarte sunt în visuri proroci. Ei închipuiesc, ca nişte vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. Iar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm şi ne mândrim cu gândul, ca şi cum am avea darul înainte-vederii (prorociei). Cei ce ascultă de diavolul, aceştia s-au făcut adeseori proroci mincinoşi”. Şi mai departe zice: „Diavolii nu ştiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte, căci şi doctorii pot să prevadă (văzând gravitatea bolii) şi să ne spună moartea mai înainte”. Apoi încheie, zicând: „Când începem să credem în visele diavolilor, ei îşi bat joc de noi, chiar şi când suntem treji. Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necurat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof” (Filocalia, vol. IX, Cuv. 3).

Deci este păcat să credem în visuri şi în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte uşor diavolii şi ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei şi al slavei deşarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meşteşug ispititor, diavolul a amăgit mulţi creştini şi călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. Iar dacă cineva are totuşi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic şi să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieşte Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Cleopa. Volumul IV, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 140-141)