A-ţi cere iertare sau a ierta la timp este o artă şi expresia mărinimiei şi a experienţei de viaţă. Ceea ce nu pot păstra oamenii din cauza iuţelii sau a ambiţiilor personale se poate repara prin iertare, prin înţelegerea profundă a simplei realităţi că toţi suntem trecători pe pământ, că vine o clipă când vom pleca din această viaţă şi toate gândurile şi aspiraţiile noastre nu vor mai fi. Vom merge înaintea Marelui Judecător, unde vom da seama de orice cuvânt deşert, de orice supărare deşartă care ar fi putut fi anulată printr-o simplă întoarcere de gând. Cel care îşi duce gândul către sfârşitul său şi către deşertăciunea căutărilor şi a ambiţiilor omeneşti rabdă uşor orice supărare, nu judecă şi din această cauză este un om „uşor de purtat", un om plăcut. Astfel de oameni sunt şi nu sunt prieteni cu toată lumea, pentru că nu-şi mai aparţin, ci au devenit un bun comun al tuturor, ca şi Dumnezeu, ca şi dragostea.

(Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 130)