Chiar este periculos televizorul?

Cuvinte duhovnicești

Chiar este periculos televizorul?

Licărirea neîncetată a ecranului televizorului este oare în stare să stingă lumina interioară a vieţii intelectuale şi duhovniceşti? Ea cultivă încă din copilărie goana după gâdilatul superficial al nervilor vizuali şi auditivi.

Există oameni cu o structură psihică rafinată. Acestora le place muzica. Ei sunt experţi şi cunoscători ai ei [...] Dar ei nu vor putea rezista mult timp singuri undeva în pădure sau într-o colibă. Ei au nevoie de factori exteriori.

Omul trebuie să găsească comoara din lăuntrul său, el trebuie să găsească forţe interioare, propria lui bogăţie. Lumina din sufletul lui trebuie să se reverse şi în exterior.

Licărirea neîncetată a ecranului televizorului este oare în stare să stingă lumina interioară a vieţii intelectuale şi duhovniceşti? Ea cultivă încă din copilărie goana după gâdilatul superficial al nervilor vizuali şi auditivi.

Televizorul propagă jocurile sportive, îndeosebi hocheiul şi fotbalul, asemenea împăraţilor romani care organizau lupte de gladiatori în arenele imperiului. Noi, bineînţeles, am urcat doar câteva trepte deasupra acestor spectacole sângeroase ale Romei antice. Dar ne punem întrebarea: oare cu mult? Ce să mai vorbim despre omorurile din filme ?

Sportul ne înfricoşează prin lipsa lui de duhovnicie. De exemplu, o echipă de hochei este înfrântă, iar bătrânul suporter face un atac de cord şi moare de necaz chiar în faţa televizorului, „căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21). Sau un alt exemplu: a pierdut echipa de fotbal, iar un suporter îşi pune capăt zilelor.

Pentru ca o carte să fie citită, e nevoie de un efort minim, iar uneori, chiar şi de unul mai mare. Ea ne îndeamnă la meditaţie (cu toate că nu putem spune acest lucru despre orice carte). Putem să pătrundem sensul cuvintelor ei sau să revenim iar şi iar la ideea care ne-a impresionat mult. Alegem o carte conform gusturilor şi concepţiilor pe care ni le formăm cu ajutorul ei. Pe când televizorul nu ne cere astfel de eforturi. Părinţii încercau să-l înveţe pe copilul lor să citească. El se opunea cu îndârjire, la toate insistenţele părinţilor el avea acelaşi răspuns: „Asta am văzut la televizor. La ce bun să mai învăţ să citesc?”. Într-adevăr, observăm din ce în ce mai mult că elevii nu mai citesc. Operele clasice sunt judecate de cele mai multe ori după ecranizări – imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă romanul Război şi pace ar fi analizat după film!...

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, pp. 182-183)