Ce ne mai puteţi spune despre creaţie şi despre crearea omului?

Dumnezeu a făcut pe om şi întreaga lume din patru materii sau stihii. Două stihii – aerul şi focul –, şi două stihii grele, care curg în jos – pământul şi apa –, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucrează unite şi neamestecate, dar şi amestecate. Iar în vremea de apoi stihia cea mai de sus, cea mai uşoară, adică focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cât va fi fiinţa omenească, după cuvântul Domnului, Care zice: De mânia Atotţiitorului se vor aprinde stihiile pământului (adică aerul, pământul şi apa). Dar zice Duhul Sfânt prin gura lui David, că nu va distruge stihiile şi întreaga zidire, ci numai le va înnoi: Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului (Ps. 103, 31).

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul întâi este văzdulul, al doilea este eterul – un fel de foc deasupra văzduhului, iar al treilea cer este cerul îngerilor. Aici a fost răpit Sfântul Apostol Pavel şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului a le grăi (II Cor. 12, 2-4). Aici este raiul. Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. El este singura făptură pe care a zidit-o Dumnezeu cu mâinile Sale, iar nu numai prin cuvânt, ca pe celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Preasfintei Treimi, că zice la Facere: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (Fac. 1, 26).

Trupul omului a fost creat din pământ, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu în chip nevăzut. Omul este compus din două părţi: trup şi suflet – dihotomism –, aşa cum ne învaţă Biserica noastră Ortodoxă; iar nu din trei părţi: trup, suflet şi duh – trihotomism –, cum învățau unii scriitori bisericeşti vechi.

Omul are duh, adică suflet animal ca toate vietăţile, din care izvorăsc puterile fireşti ca: puterea seminală, cea crescătoare, de hrănire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului aparţine trupului şi nu trebuie să-l confudăm cu sufletul de origine divină creat de Dumnezeu în om, care se uneşte cu trupul în clipa zămislirii şi se duce la cele veşnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, însă va învia înduhovnicit, iar nu cum a fost pe pământ.

Omul începe de pe pământ să guste şi să trăiască cele ale cerului, căci încă de pe pământ materia omului se îndumnezeieşte, se luminează la faţă, se dezbracă de cele pământeşti şi se îmbracă în cele cereşti, aşa cum au fost sfinţii. Căci zidirea toată suspină, aşteptând înnoirea firii omului (Rom. 8, 22-23).

Dumnezeu a făcut trei lumi: o lume de jos, unde este numai întuneric, văpaie de foc şi tartar, în care se chinuiesc diavolii şi sufletele celor păcătoşi. Iadul a fost creat în clipa căderii îngerilor răi. A doua lume, numită „amestecată”, adică pământească, unde este amestecat binele cu răul, bucuria cu întristarea, fapta bună cu păcatul, plăcerea cu durerea, viaţa cu moartea.

Aici pe pământ se trudeşte omul să scape de păcate şi de iad şi să dobândească mântuirea prin fapte bune şi pocăinţă. Aici plăcerea vieţii sau a nunţii se răsplăteşte cu durerea, cu chinurile naşterii şi creşterii de copii. Altfel nu este mântuire. Că spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea veşnică”. A treia lume este raiul şi Împărăţia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cântare, lumină şi viaţă veşnică.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 12-14)