Smerenia, după cum ne spun Sfinții Părinți, este singura care îl biruiește pe diavol, iar acesta neavând-o, nici măcar nu știe ce este aceasta. La fel și noi, nu o putem înțelege, decât treptat, dacă o practicăm în viața de zi cu zi.

Dacă arăți unele gesturi de smerenie nu înseamnă  neapărat că ești smerit, ci aceasta se arată în timp și în încercări. Smerenia înseamnă în primul rând să conștientizăm că nu putem face nimic fără Dumnezeu, înseamnă să nu răspundem la rău cu rău, înseamnă să ne însușim greșelile și să primim ocările, să primim bolile și necazurile, ca și cum le-am primi de la Dumnezeu.

Sigur, Proorocul David spune: „cu cel smerit, smerit vei fi, iar cu cel îndărătnic te vei îndărătnici”, iar Sfinții Părinți ne spun că nu se cade să fii blând acolo unde blândețea este luată drept prostie. Sunt particularități pe care nu le putem distinge decât dacă avem cât de cât discernământ, iar pentru a avea discernământ și implicit smerenie, avem nevoie de o credință lucrătoare și să trecem prin toate etapele ei.

(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 374)