Nehotărârea cum să o învingem?

Stai ca prostul între drumuri, asta eşti! A spus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa... Fără de Mine nu puteţi face nimic... Cine nu adună cu Mine, risipeşte”, va să zică ştim ce avem de făcut.

Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun?

De, dragul meu, dacă te găseşti în noroi, simţi că ţi se îngreuiază gheata şi că e udă. Dacă eşti pe un loc mai uscat, vezi că mergi mai uşor. Cum să nu-ţi dai seama? Nu ştii poruncile lui Hristos?

Sunt mai multe feluri de ispitiri: de sus, de jos, din faţă, din spate, din stânga şi din dreapta.

Ispita de sus, când ceri la Dumnezeu mai mult decât poţi să duci. Cum a zis Fericitul Augustin, că vrea să scrie o carte în care să-L cuprindă pe Dumnezeu.

Ispita de jos, nu faci pentru mântuirea ta nici ceea ce calci cu picioarele, adică nici ceea ce simţi cu propria ta fiinţă; nu împlineşti, nu te interesează. Eşti mort, în ceea ce priveşte educaţia, închinarea.

Ispita din faţă, când vezi ispita chiar din faţă şi te ispiteşte că o vezi. Şi începe: forme, închipuiri... Pentru că există un autor care îţi prezintă aceste lucruri, diavolul, el îţi înfloreşte lucrurile...

Ispita din spate, când îţi aminteşti de păcate trecute, retrospective, care nu sunt aşa de primej­dioase, că nu le vezi, dar, dacă nu te astâmperi, începi să le vezi. Mai mult, intervine cu putere, că le-ai şi trăit.

Ispita din stânga, când faci păcatul pentru însuşi păcatul: „Îl fac pentru că-i păcat!” – deci, cu bună ştiinţă.

Ispita din dreapta, când faci lucrurile lui Dumnezeu fără dreapta socoteală. În Patericul egiptean sunt foarte multe exemple: a apărut dracul în chip de îngeri la diferiţi călugări, şi chiar în chipul lui Hristos, zicând: „Eu sunt Hristos! Închină-te mie!”. Călugărul, dacă-i prost, zice în sinea lui: „Ce cinste pentru mine!” şi cade în capcană.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 116-117)