Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este păcătos. Se vede mai păcătos decât toți, dar face și fapte de pocăință, se duce la mănăstire. Disprețul acesta față de tine s-ar putea, de fapt, să fie o autentică smerenie. Dar să nu te diluezi în așa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire. Dacă te disprețuiești pe tine, asta înseamnă deja o mare biruință. Însă să nu te disprețuiești în comparație cu alții. Nu este bine! Se poate să fie o mândrie ascunsă: „Nu sunt la nivelul lui cutare!”. Dar ce mă interesează lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îl am eu. V-am spus, sunt pahare mari și pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârșit!

La măsura la care ești tu, la măsura aceea ți se și cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Și le-a cerut să-i înmulțească după cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă și așteaptă să vie nu știu ce.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, volumul 2, Editura Episcopiei Romanului, 1996, p. 65)