Spre a fi plăcută lui Dumnezeu, fecioria trebuie să fie curată și lipsită de orice pată. Dacă pentru căsătoria creștină este de trebuință ca ea să strălucescă în curăție, cu cât mai mult acest lucru este de trebuință fecioriei! Deasupra ei se cade să ardă neîncetat candela sincerei nepăcătuiri, pentru a fi autentică. Fecioria poate să fie atât exterioară, cât și lăuntrică; cea exterioară este aparentă, prefăcută; numai cea lăuntrică are valoare înaintea lui Dumnezeu. Fecioria cea din afară – a nu săvârși cu trupul vreun oarecare păcat al desfrânării – nu este de folos creștinului care este însoțit de o permanentă și tainică desfătare a dorinței de desfrânare. Cel ce dorește să ajungă la fecioria cea lăuntrică, trebuie neîncetat să-și curățească inima lui de gândurile de desfrânare insuflate de demoni și neîncetat să aducă pocăință, prin lacrimile căreia se spală petele ticăloșiilor desfrânărilor care au întinat sufletul. Deci, fecioria trebuie să fie împlinită lăuntric, cu dragoste adevărată de Dumnezeu, cu binecuvântată râvnă pentru nevoință, printr-o neîncetată curăție a sufletului și o permanentă năzuință către o viață asemenea îngerilor.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Curăția-tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sofia, București, 2007, pp.26-28)