Aceasta este deznădejdea, aceasta este moartea și pornirea firească a omului, care-și descoperă această condiție a sa; să dispară, pentru că el nu suportă condiția sa, pentru că el, în mintea lui, care este dată de la Dumnezeu bună, înțelege că o astfel de făptură nu-și are rostul. Și, cu adevărat, o astfel de făptură nu-și are rostul, dacă ea nu va fi împlinită prin reîntâlnirea cu Dumnezeu, de unde a pornit, ca toate aspirațiile și dorințele lui să devină o realitate și el să-și recapete starea lui dintru început, starea lui firească.

Deznădejdea survine atunci când omul își dă seama că el, în toată ființa sa, nu poate să devină ceea ce ar vrea să fie, că el nu este ceea ce credea el că este.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 85)