Domnul ne cere să-I dăruim toată inima noastră
Domnul ne cere să-I dăruim toată inima noastră, pentru că dorește să-i împărtășească viața Lui. Dacă o păzim de tot lucrul străin, atunci ea va fi în întregime a Domnului, iar El va veni și Se va sălășlui într‑însa.
Precum submarinul este înconjurat de miliarde de picături de apă, dar nici măcar una nu poate pătrunde înăuntru, tot așa și inima în care prin harul lui Dumnezeu s-a sălășluit mintea este cu desăvârșire închisă oricărei energii străine. Aceasta este starea trezviei desăvârșite de care se învrednicesc cei ce cheamă neîncetat Numele cel sfânt al lui Iisus Hristos.
Neîncetata chemare a Numelui Domnului ne ajută să împlinim porunca de a-L iubi din toată inima noastră. Domnul ne cere să-I dăruim toată inima noastră, pentru că dorește să-i împărtășească viața Lui. Dacă o păzim de tot lucrul străin, atunci ea va fi în întregime a Domnului, iar El va veni și Se va sălășlui într‑însa.
(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013, p. 152)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro