Nu. O chestiune de voință este să intri în bucuria care este a lui Dumnezeu. Bucuria o dobândim intrând prin ușile care duc la ea. Este chestiune de voință să facem poruncile lui Dumnezeu. Și nu de voință, ci de încordare a voinței, pentru că noi înțelegem prin voință puterea firii care zice: vreau! Dar aceasta este voința care spune: așa să faci! Și pe urmă spune: deși am vrut, n-am putut! 

De ce? Pe lângă voință mai este o putere în noi care, în limbaj mai nou, se numește motivație. Noi o numim credință tare, hotărâre în credință. Voința singură nu poate să facă nimic. Trupul meu are o făgăduință că, dacă faci asta, o să se întâmple asta. El va folosi voința ca să facă ceva pentru a dobândi cele făgăduite. 

Dacă sufletului meu i s-a făcut o făgăduință și el dorește asta, toate puterile lui vor fi „motivate” să urmeze voința. Astfel, nu vedeți cum câte unii pornesc, așa, tare, către credință, și pe urmă dispar total. De ce? Pentru că a fost doar un act de voință. Voința nu e calul, ci frâul. N-am văzut vreun om care să ajungă undeva călare folosind numai frâul!

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul Bucuriei, volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 206)