Maica Domnului nu ne părăsește, pentru că are inimă de mamă
Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioși, Dumnezeu nu ne lasă. Nu ne lasă nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi și ne ajută, ne întărește, se roagă pentru noi, ne ocrotește și ne mângâie.
Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă. Noi zicem „Maica Domnului” ca și când am zice un titlu. Or, noi trebuie să știm că Maica Domnului este mamă. Și nu este mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toți cei care vrem s-o avem de mamă.
Maica Domnului ne cheamă la Domnul Hristos, ne cheamă să fim aproape de Domnul Hristos. Domnul Hristos ne este binevoitor, vrea să ne ocrotească așa cum găina își întinde aripile peste puii ei. Ați văzut cloștile cum își adună seara puișorii în jurul lor, cum îi acoperă și le dau căldură din trupurile lor? Așa face mama-cloșcă, așa face mama-mamă și așa face Maica Domnului: ne duce la Domnul Hristos și ne recomandă și pe noi, cum i-a recomandat pe cei de la Nunta din Cana Galileii, care nu mai aveau vin și cărora Domnul Hristos le-a făcut vin din apă (cf. Ioan 2). De ce? Pentru că a mijlocit Maica Domnului. Sigur că ne ajută Dumnezeu în primul rând. Dar de multe ori ne gândim că suntem păcătoși și că nu suntem vrednici să se ocupe Dumnezeu de noi. Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioși, Dumnezeu nu ne lasă. Nu ne lasă nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi și ne ajută, ne întărește, se roagă pentru noi, ne ocrotește și ne mângâie.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 36-37)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Chipul Părintelui Iacov vorbea despre Rugăciunea minții
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro