Să ne rugăm pentru a putea cunoaște dragostea lui Dumnezeu
Să cădem la pământ și să-L implorăm pe Dumnezeu, precum Cuvioasa Maria Egipteanca, pentru a ne îngădui din milostivirea Sa, să cunoaștem dumnezeiasca Sa dragoste în locul dragostei celei trupești, omenești, pe care am părăsit-o de dragul Său.
Părintele Sofronie a cunoscut ce înseamnă diavolul și cum luptă el cu multă înverșunare împotriva omului. Referindu-se la poftele trupești, scrie: „Când ne războiește vrăjmașul, exploatând însăși firea noastră cu dragostea iubirii omenești, cu a celei sufletești, iar uneori doar cu cea a trupului, atunci să cădem la pământ și să-L implorăm pe Dumnezeu, precum Cuvioasa Maria Egipteanca, pentru a ne îngădui din milostivirea Sa, să cunoaștem dumnezeiasca Sa dragoste în locul dragostei celei trupești, omenești, pe care am părăsit-o de dragul Său. Trebuie însă să ne rugăm pentru aceasta nu doar în clipa aceea, ci până în clipa în care se va șterge orice dorință a dragostei trupești și se va sălășlui pacea în sufletul și în trupul nostru. Nu trebuie să cerem nimic mai mult decât să nu cădem în ispită, adică în înșelare”.
(Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 162)
Dacă ne curățim inima, Îl putem vedea pe Dumnezeu
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro