Sunt mulţi care zic: „De ce trebuinţă este postul la cei care vieţuiesc în curăţie?” Dar aceasta este o întrebare a celor leneşi şi slabi. Că cine a fost mai curat decât Adam? Şi încă şi pe acesta nu l-a lipsit Dumnezeu de post. Pentru că ceea ce i-a zis lui: „Din toţi pomii ce sunt în rai să mâncaţi, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi” - acesta este chip al postului. Şi de vreme ce de acest post a fost trebuinţă în rai, apoi cu cât mai mult afară din rai este el trebuitor. Dacă mai înainte de răni era trebuinţă de ierburi vindecătoare, apoi cu cât mai vârtos în vreme de răni. Dacă, până a nu veni încă războiul asupra noastră a fost trebuinţă de arme, cu cât mai mult acum, când stăm în mijlocul războiului poftelor.

Încă să cunoaşteţi cât se mânie Dumnezeu când se huleşte postul şi cât îl iubeşte pe cel ce îl ţine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului zicându-i: „Pământ eşti şi în pământ vei merge.” Iată cât se mânie Dumnezeu, când defaimă cineva postul, că moarte aduce asupra celui ce nu poartă grijă de el. Dar iată acum puterea postului. Că postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte. Pildă şi dovadă despre aceasta avem nu de la doi oameni sau trei, ci de la un popor întreg, al cetăţii celei mari a ninivitenilor care era aproape de pieire, de nu s-ar fi întors cu pocăinţă şi cu post. Şi aceştia adică neavând lege, nici ştiinţă de ceva şi singuri şi-au pus lor lege: postul. Deci noi cum să ne lepădăm de acela pentru care avem o mulţime de dovezi? Că Moise şi Ilie, când voiau să se apropie şi să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi şi mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Încă şi Însuşi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flămânzit, vreme de patruzeci de zile, netrebuindu-I Lui post, ci dându-ne nouă armă de biruinţă asupra a toată puterea diavolului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Din cuvintele duhovniceşti al Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, p. 123)