Odată, pe când eram începător, am fost luptat de diavolul desfrânării. M-am întins ca să dorm, dar războiul trupesc a devenit şi mai puternic. Atunci am început să rostesc cu multă tărie rugăciunea. Nu după mult timp, pe când eram între veghe şi somn, am avut o vedenie. În faţa porţii era un diavol, aşa cum îl descriu Sfinţii Părinţi, cu coarne, cu aripi negre şi celelalte, şi se fălea. Însă nu putea să se apropie de chilia mea. Atunci m-am trezit şi m-am dus în grabă la bătrânul Iosif. După ce i-am povestit cele petrecute acolo, mi-a spus: „Vezi, fiul meu, că puterea rugăciunii îl ţine afară la poartă şi nu poate să se apropie de tine!”.

(Ieromonahul Iosif Aghioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, p. 226)