Care e cea mai puternică rugăciune în vreme de ispite și necazuri?
Ori de câte ori credincioșii au necazuri mari, judecăți, boli grele, operații sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua și la miezul nopții sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire și Paraclisul Maicii Domnului.
Care este cea mai puternică rugăciune a creștinilor în vreme de ispite, pagube, judecăți, primejdii, vrăjitorie și tot felul de necazuri?
Este citirea psalmilor, cu post și cu lacrimi, mai ales la miezul nopții. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere asupra diavolilor și asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. De aceea, ori de câte ori credincioșii au necazuri mari, judecăți, boli grele, operații etc., sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua și la miezul nopții sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire și Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să facă metanii după putere și numaidecât vor simți harul și ajutorul Sfântului Duh și se vor izbăvi de toată primejdia.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 107)
Taina Născătoarei de Dumnezeu este taina tăcerii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro